marți, 28 octombrie 2008

"...un fel de resemnare cu problema insolubila a vietii fara sens, dar un extaz de genul dementei, patologic, tocmai in fata nonsensului"
-citat aproximativ-

Atunci
am crezut ca mi se potriveste. Era o descriere scurta, exacta si in cuvinte alese a conceptiei mele despre viata. Atunci cuvintele imi ramaneau aproape involuntar imprimate in memorie, imi placeau, ma contrariau, imi deschideau perspective. Nu cautam nimic. Eram fericita si nu stiam, vorba unuia mai destept.
Acum ma intreb daca nu cumva era vorba de o indiferenta superficialitate amestecata cu o totala lipsa de griji. Extazul devine banal. Azi e la fel ca ieri. Am obosit. M-am pierdut. Acum caut multe si nu gasesc nimic. Prefer sa aman, sa astept. Am timp, doar timpul e lung cat viata.
Mi-e dor de sentimentul unui film bun, al unei carti bune, de preocupari minore, dar importante, de zambetul care sa nu fie resemnat. Il vreau pe azi pentru azi. Vreau sa am ce am avut si sa nu pierd ce am.
N-a iesit ce voiam eu. E doar o stare... Va trece sau ma voi obisnui cu ea.
Imi pare rau ca sunt la fel, ca nu ma ridic la nivelul propriilor mele dorinte.

Jimmy, urs